Este o saptamana deja de cand sunt la Iasi, oaspete lenes in casa Alinei Chelaru – femeia cu maini magice din spatele proiectelor Imi place painea cu maia si Imi place dulce sanatos. Da, sunt o rasfatata, recunosc 🙂 Debaraua Alinei e pliiiiina de toate bunatatile pamantului, ingrediente si arome care m-au inspirat si mi-au readus pofta de a gati mai mult vegan, simplu, sanatos. Asa se face ca la atelierul de sambata am gatit doar retete vegane, iar singurul ingredient de origine animala pe care l-am folosit a fost kefirul Bio de la Napolact pentru ca pur si simplu budinca de chia.

Aveti mai jos retetele preparate, bineinteles cu cantitati puse ochiometric pentru o portie generoasa de degustare in grup.

Limonada cu catina si ghimbir – am facut o limonada cu suc de lamaie, miere si ghimbir peste care am adaugat suc Hipy de catina BIO. Despre Hipy vezi auzi mai multe pe viitor, este un produs nou lansat pe piata din culturi certificate bio de catina alba, presat la rece si congelat rapid, fara pasteurizare si fara conservanti.

Lapte de nuci si canepa decorticata– am facut un lapte simplu din apa filtrata cu nuci. L-am folosit ca baza pentru urmatoarele retete:

Budinca de macinis integral Solaris – in 300 ml lapte am adaugat 3 linguri de macinis, am amestecat bine cu telul si dupa ce a fiert si s-a legat compozitia am adaugat pudra de roscove. Terciul simplu lapte plus macinis este mancarea de seara pentru bebei, variatiuni pe tema sunt infinite – adaugati fructe pasate sau rase pe razatoare, pudra de roscove si vanilie sau scortisoara, sau pe masura ce creste il folositi simplu ca mamaliguta sarata langa ale mancaruri.

Asa cum am spus si la atelier, budinca asta poate fi servita in autodiversificare foarte simplu si fara prea multa mizerie daca o oferiti bebelusului sub forma de cubulete. Trebuie doar sa o  lasati intr-o tava, cand se raceste se intareste complet si poate fi taiata fasii sau cubulete ce pot fi apucate usor cu manuta de catre copilas. Ganditi-va doar la cum se intareste mamaliga si poate fi taiata cuburi, aici e acelasi principiu. Chiar daca va fi un terci foarte moale la inceput, lasata suficient la racit se va intari cat sa fie taiata.

Lapte auriu – am adaugat miere, vanilie, scortisoara, muuult turmeric si ghimbir.

Lapte cu cacao – am completat laptele de mai sus cu cacao, pudra de roscove si zahar de cocos pentru aroma de caramel.

Prajitura cu dovleac si crema de ciocolata – reteta clasica de carrot cake vegan (adica chec de post cu morcov si dovleac) la care am facut o crema si mai clasica de avocado cu roscove si piure de curmale.

Pentru prajitura am amestecat intr-un bol ingrediente umede (ulei de cocos, piure de curmale, piure de mere, vanilie, scortisoara, ghimbir, suc de lamaie) + dovleac si morcos ras fin + nuci tocate + ingrediente uscate (praf de copt bio, faina integrala). Am copt pe hartie de copt la 200 grade timp de 30 minute. Testul scobitorii nu e valid in acest caz, decat daca puneti mai multa faina si mai putin dovleac. Altfel, mijlocul prajiturii noastre a avut consistenta unei placinte cu dovleac, ferma sau cremoasa, care se lipea oricum de scobitoare.

Pentru crema am amestecat la blender avocado bine copt cu pudra de roscove, cacao, vanilie si curmale hidratate pana s-a format o crema fina.

Am descoperit in timp ca e bine sa ai mereu in casa – curmale puse la hidratat intr-un borcan cu apa la frigider (am testat si tin peste o saptamana la rece) si  avocado tinut in pungi de hartie sau pur si simplu intr-un bol de fructe. Cu ingredientele astea doua gasesti mereu ceva bun de facut, mai ales cand copii au pofta de o gustare dulce.

Budinca de chia – micul meu dejun de cel putin 2 ori pe saptamana. O sticla de 300ml cu kefir Bio (vaca sau capra) primeste de cu seara 2 linguri babane cu chia, agit bine si las la frigider sau pe blat daca in casa nu e foarte cald. A doua zi rastorn in cupe si adauga 2 linguri pline cu seminte de canepa, seminte de dovleac, zahar de cocos de fantezie, boabe de rodie, fructe de padure sau orice fructe am prin casa. Importante sunt nucile si semintele in combinatia asta. Este o reteta extrem de satioasa si hranitoare, dar lejera in acelasi timp.

Pesto de nuci cu spanac – am amestecat in vasul cu lama S al unui blender simplu, vertical, urmatoarele: un pumn de nuci, 2 maini pline cu frunze de spanac, un praf de sare, sucul de la o lamaie, jumatate de pahar de apa, 2-3 linguri ulei de masline si mix de ierburi Provence. Varianta asta merge foarte vine si cu patrunjel si seminte de canepa, cu avocado in loc de ulei, sau cu tahini de susan. La atelier am servit pe felii de paine cu maia, dar acasa obisnuiesc sa o ofer Minei ca sos pentru paste fara gluten.

Chiftelute de linte cu sfecla coapta 

Ingrediente: sfecla rosie, linte maro, seminte de in, seminte de floarea soarelui, sare, mix de condimente (gandeste-te la ce foloseai pentru carne), verdeata tocata, usturoi ras fin.
Preparare: Cu o seara inainte: pune sfecla la copt si lintea la hidratat. A doua zi curata sfecla de coaja si rade-o pe razatoarea mare.  Fierbe lintea,  scurge excesul de lichid si lasa la racorit. Dupa ce se raceste, paseaza pe jumatate (nu face pasta, dar nici nu lasa boabele intregi). Consistenta e cea a unui terci mai gros.
Din ambele seminte faci faina. O rasnita de cafea e perfecta pentru operatiunea asta, sau un tocator cu lama S in care le pui impreuna si pasezi pana se fac faina.Amesteca mai intai sfecla cu lintea si condimentele intr-un bol incapator, potriveste gustul cu arome asemanatoare chiftelelor din carne (cimbru, oregano, usturoi pudra). Adauga faina pe rand si potriveste consistenta (asemanatoare cu cea a chiftelelor din carne).Formeaza cu palmele umezite burgeri sau chiftelute mai mici pe care le asezi in tava intinsa, pe foaie de copt unsa cu putin ulei. Coace 30 min pana se rumenesc foarte usor. Toate ingredientele sunt gatite in prealabil astfel ca ce incerci sa obtii este ca chiftelutele sa se intareasca putin si sa-si mentina forma, nu trebuie coapte in exces.

Invit mamicile care au particiat sambata sa arunce un ochi si pe retetele atelierului de gatit pentru echilibru hormonal feminin, cu siguranta vor gasi inspiratie si acolo.