Salate DETOX

Salate DETOX

In categoria “salate DETOX”, pe care tocmai m-am gandit sa o inaugurez drept categorie de retete pe blog, veti regasi retete pe care sugerez deseori clientelor in terapia de echilibru hormonal. Ma refer aici la salate de insotire, de acompaniament pentru un fel principal, sau care, cu cateva mici completari, pot deveni suficient de hranitoare ca masa de sine statatoare.

 

Recomand in mod deosebit acest tip de salate in urmatoarele situatii:

  • SINDROM PREMENSTRUAL (cu toate simptomele neplacute cu care vine la pachet) – zilnic, cel putin odata pe zi, cu o saptamana inainte de menstruatie. In functie de gravitatea simptomelor, recomand acest tip de salate pe toata durata fazei luteale (14 zile inainte de menstruatie)
  • PRO-FERTILITATE – pentru a creste fertilitatea in mod natural, o cura de “purificare” fizica si psihica este intotdeauna binevenita.
  • SANGERARI ABUNDENTE
  • ENDOMETRIOZA
  • FIBROM UTERIN
  • DOMINANTA ESTROGENICA si simptomele asociate (instabilitate emotionala, in special crize de furie, depresie, libido scazut, crestere rapida in greutate mai ales pe solduri si fund, edem, sani durerosi la menstra, hiperplazie endometriala, crampe, cheaguri sau sangerari dupa menopauza, cefalee, dureri de cap insistente, ciclice, migrene, roseata a tenului, fata imbujorata)
  • BUFEURI
  • CANDIDOZE si INFECTII INTIME recurente
  •  MIGRENE CICLICE
  • ROZACEE

Felul in care integram aceste salate in dieta zilnica l-am exemplificat pe larg in programul de 4 zile de detox hormonal.
Condimentele preferate pentru acest tip de salate fresh sunt sucurile de citrice – lamaie, lime sau grapefruit, sumac (condiment acrisor arabesc ce merge de mi-nu-ne! tot ce inseamna patrunjel, ridichi, menta, rosii, ceapa), ulei presat la rece de masline, de negrilica, de armurariu, otet artizanal de buna calitate fara zahar sau miere.

Salata de urzici proaspete

Curata si spala urzicile sub jet de apa rece, scurge-le bine si apoi freaca-le usor cu sare si zeama de lamaie. Lasa-le la marinat cat pregatesti restul ingredientelor. Mie imi place sa le combin cu morcov ras, castraveti, ceapa verde si patrunjel, putin ulei de masline din cel bun si un otet artizanal cum e cel de coacaze la Cerbul Acru. Le poti combina cu spanac + seminte de canepa + pastrarnac ras, cu ridichi + ceapa verde + marar, cu alte verdeturi si legume de primavara.

Salata de brocoli crud

Brocoli taiat buchetele cat mai mici + morcov spiralat sau taiat fasii cu mandolina se stropesc cu zeama de lamaie, ulei de susan prajit (de la magazinele chinezesti) si putin ulei de masline si se lasa la marinat. Pe baza asta puteti construi mai departe cu verdeturi – untisor, creson, salata verde, spanac baby, valeriana, salata iceberg, varza chinezeasca + seminte diverse – susan, chia, canepa sau cereale integrale fierte simplu – orez salbatic, quinoa. Variantele  mele preferate sunt:

  • varza chinezeasca, spanac frunze si dressing din unt de arahide + apa + sos de soia + ulei de masline + fulgi de chilli
  • patrunjel tocat, quinoa fiarta simplu, ulei de masline.

Salata de macris

Salata asta a fost o impreunare ad-hoc de ingrediente random din frigider la a carei reteta a contribuit din plin foamea pe care o aveam. Prepararea a durat 15 min si m-a multumit pe deplin ca fel principal la masa de pranz.

Brocoli oparit 3 minute intr-un deget de apa clocotita in vas cu capac, strecurat, sotat alte 3 minute cu usturoi si cuburi de tofu + amestec de condimente Peanut Masala Mix (contine coriandru, sare, chilli, chimen, piper, fenicul, cardamon, ghimbir, cuisoare, mustar boabe) in 2 linguri ulei de masline. In bol alaturi de frunze de macris si patrunjel tocat + suc de lamaie din plin. Pentru o masa si mai satioasa mergea completare de cereale fierte (quinoa, orez salbatic, hrisca, chiar noodles de hrisca). A fost perfecta chiar si asa! Te rog sa o incerci, desi greu poate fi inlocuit gustul de macris salbatic.

 

Asa cum spuneam in programul de 4 zile de detox hormonal, folosesc in loc de salata termenul amestec hranitor pentru ficat pentru a evidentia faptul ca este ceva mult mai consistent decat salata verde. Iti recomand sa consumi astfel de amestecuri la fiecare masa de pranz, asa ca fa-ti cate o portie mare dupa sugestiile de mai sus, sau retetele din program.

Alimentatia in DOMINANTA ESTROGENICA

In toate situatiile care tin de dominanta estrogenica la femei, alimentatie trebuie sa fie axata pe VERDE + alimente DENSE NUTRITIV. Dieta este una

  • vegana complet si corect diversificata (cel putin in faza initiala a terapiei de corectare a dezechilibrelor majore de tip endometrioza si fibrom uterin);
  • care curata si sustine in primul rand FICATUL, apoi  colonul si limfa; pentru ca acestea sunt organele implicate in metabolizarea si eliminarea excesului de estrogen din corp;
  • care mentine digestia si flora intestinala sanatoasa. Asta se traduce prin alimente bogate in enzime vii (alimente natural fermentate si legume/verdeturi cat mai proaspete din surse organice), plus suplimentare cu enzime digestive si probiotice in functie de necesitati.

Completarea “dens nutritiv” de mai sus nu este intamplatoare. Marea greseala pe care o fac foarte multe persoane, si in special femeile, in momentul in care intra la o cura de detoxifiere este aceea ca nu se gandesc la FORTIFIEREA organismului.

! Curele de purificare trebuie facute cu un scop precis pe o durata bine delimitata in timp.
! Adaosul de salate detoxifiante la fiecare masa se face in contextul unei alimentatii echilibrate din care fac parte toate grupele de macronutrienti si in special GRASIMILE. Acestea sunt esentiale pentru productia hormonilor sexuali feminini intrucat corpul foloseste COLESTEROL pentru a-i produce.

___________________________

VORBESTE CU MINE!

in primul rand, ti-a placut acest articol?
Ajuta si alte femei sa faca alegeri mai bune in ce priveste alimentatia si da share acestui articol in reteaua ta sociala!

In al doilea rand, suferi de sangerari abundente si dureroase, dureri de cap recurente, acnee, rozacee, edem si sani durerosi inainte de menstruatie, endometrioza, fibroame uterine, infectii intime recurente sau iti este greu sa pierzi kilogramele in plus chiar daca faci totul “ca la carte”? Daca simti nevoia unui ajutor pentru problemele tale hormonale te invit sa imi scrii la mihaela@foodfairy.ro sau sa citesti despre cum putem lucra impreuna pentru rezolvarea problemelor la: www.foodfairy.ro/lucreazacumine!

Salata Waldorf

Salata Waldorf

E ceva cu salata asta care m-a facut mereu sa o evit. Poate combinatia de maioneza cu struguri si mere (buh!) din reteta clasica, sau mai degraba faptul ca Mina are alergie atat la telina cat si la morcov ceea ce inseamna ca nu am in casa prea des aceste legume….cine stie!  Ideea e ca ultima data cand am pregatit salata Waldorf a fost la o incercare semi-reusita de cina pop-up vegana de acum peste 4 ani.  Mi-am zis ieri sa incerc din nou doar pentru ca o vanzatoare draguta din piata mi-a aruncat in sacosa o telina mica si doi morcovi dupa ce am cumparat mai multe de la ea. Bonus, lasa mama sa fie acolo pentru ciorba 🙂 Multumesc, fie primit!

SALATA WALDORF (VEGAN)

INGREDIENTE

  • o telina mica
  • un morcov mediu
  • o para
  • salata verde (eu am gasit la Obor salata Frisee, care este un tip de andive, deschise, cu frunze crete)
  • sfecla rosie
  • migdale
  • seminte de dovleac
  • ulei de masline
  • suc de lamaie
  • miere de albine
  • stafide (am folosit Stafide negre de Corint ECO de la Mediteranea, singurele stafide care ii plac Minei pentru ca sunt delicate la gust si seamana cu bulinele de pe gargarite 🙂
  • sare, piper, sumac
  • branza de migdale / sau branza de capra moale

MOD DE PREPARARE

Spala salata, scurge-o bine si aseaza-o intr-un bol incapator sau pe farfuriile de servire. Separat, intr-un alt bol stoarce sucul de la o lamaie pentru a adauga morcovul, telina si para taiate ca sa nu se oxideze. Morcovul l-am taiat fasii cu peelerul, iar telina am taiat-o cu spiralatorul de legume doar pentru ca am avut timp si chef, altfel le-as fi dat pe razatoare si ar fi fost egal de bune 🙂 Para am taiat-o cuburi. Din migdale tocate grob, sfecla cuburi, miere, ulei de masline, sare si piper fa un dressing. Aseaza peste frunzele de salata morcovul, telina, perele si cuburile de branza, adauga dressing-ul peste branza, presara seminte de dovleac, stafide, sumac inca un praf de sare si piper si salata e gata!

 

Unt vegetal

Unt vegetal

Unt vegetal. Da! Ati citit bine! Aceasta este o reteta pentru unt vegetal de casa. Am testat reteta din cartea lui Miyoko Schinner, Vegan Pantry.

Ma tot tin sa testez acest unt cam de un an de cand am cartea. Imi spuneam ca in teorie toate formulele ei magice de a crea bunatati clasice din ingrediente vegetale suna bine, dar cine stie ce grozavii mi-or iesi mie la proba practica. Am avut o mega surpriza, a iesit din prima, a iesit bine si nu doar pe gustul meu, ci testat pe omnivori inraiti. Tinand cont de faptul ca femeia a creat un business de succes din branzaturile pe baza de nuci, nu ma mira, asa ca acum sunt hotarata sa testez cam tot ce tine de zona branzeturi/lactate din carte.

unt vegetal de casa

ingrediente

  • 200ml lapte cremos de caju sau migdale decojite (laptele trebuie sa fie mai gros, de aceea va recomand sa il faceti in casa in loc sa folositi lapte vegetal cumparat)
  • 340ml ulei de cocos dezodorizat BIO (eu cumpar de pe life-balance.ro sau driedfruits.ro)
  • 60ml ulei de samburi de struguri (sau un alt ulei vegetal neutru la gust)
  • un praf de sare
  • 4 linguri lecitina de soia
  • 2 lingurite de otet (folositi un otet delicat, de cidru de mere, sau de orez)
  • 1 lingurita fulgi de drojdie inactiva (optional)

Metoda de preparare

Paseaza la blender laptele cu lecitina, otetul, sarea si drojdia pana se dizolva granulele de lecitina. Adauga apoi uleiul, fie tot deodata, fie in fir in timp ce blenderul merge la viteza mica/medie. La final paseaza crema rezultata timp 20 de secunde la viteza maxima pentru a deveni mai aerata. Rezulta aprox 800g unt.
Transfera in caserole de sticla cu capac si pastreaza a frigider.
Eu l-am pastrat o luna la frigider fara probleme.

Variatii:  Inainte sa il dai la rece, combina untul dintr-o caserola cu usturoi verde, marar si cimbru, toate tocate foarte fin.

In imagine ii aveti pe baietii echipei de filmare a emisiunii Sanatatea in Bucate mancand untul gol, cu lingurita, direct din caserola. Or fi fost toti neam de vegani si i-am atins la coarda sensibila 🙂 M-am bucurat mult, a fost cea mai buna ocazie de a scoate untul in lume la o prima testare, iar reactile lor m-au incurajat sa-l introduc in oferta de produse Food Fairy Vegourmet. Astfel ca de acum, la orice targ la care voi participa, veti avea ocazia sa-l degustati si sa-l luati acasa.

Siiiiincera sa fiu, am tinut mult sa vad reactia lui Marius la aceasta reteta. Mi se parea testul suprem pentru un produs vegan ce imita un ingredient clasic de origine animala, atat de greu de inlocuit. Spre surprinderea mea i-a placut mult, ba chiar a indraznit sa il foloseasca la sotarea ciupercilor. Puteti vedea cum se comporta untul la gatit in inregistrarea emisiunii, aici – Sanatatea in Bucate, 12 martie.

 

Crema de avocado si pateu de linte cu leurda

Crema de avocado si pateu de linte cu leurda

Crema de avocado si pateu de linte cu leurda
sau despre cum consumam mai multe cruditati fara neplaceri gastrice.

A venit mult asteptatul sezon al leurdei cand fiecare blogger culinar care se respecta pune cel putin o reteta cu planta sezonului, al carei numa a devenit in ultima vreme sinonim cu detoxul de primavara. Am ajuns sa o traiesc si pe asta – leurda si urzicile sunt cool, au redevenit la moda. Dar nu, nu in retetele clasice ale bunicilor, in care sunt transformate in acele terciuri fade pline de ulei rafinat si amidon. Acum combinatiile sunt cu adevarat lejere si detoxifiante, adica fac cinste proprietatilor plantei lucru care ma bucura nespus. Sanatosi sa fim cu totii 🙂

Trebuie sa recunosc ca leurda imi place doar in combinatiile astea de sosuri/creme/pateuri, cand isi imprumuta aroma si culoarea, insa nu sunt nevoita sa molfai frunzele usturoiate. In ultima saptamana am gatit 2 tipuri de creme cu leurda pe care le-am mancat cu multe cruditati. Asta e practic rostul lor, sa poti manca cu placere si pofta mai multe legume proaspete, sa te simti satul si hranit in urma unei mese ce are efect de purificare asupra corpului.

 

 

 

Crema de avocado cu leurda

Ingrediente:

  • 2 avocado bine copt
  • suc de lamaie
  • o legatura leurda
  • sare
  • o ceasca apa

Pentru servire:

  • ridichi
  • morcov bastonase
  • chipsuri tortilla
  • buchetele brocoli
  • salata radichio / romana

 

Mod de preparare:

Paseaza la blender ingredientele pentru sos pana devin crema fina. Consistenta o reglezi cu apa, in functie de cat de gros sau subtire vrei sa fie sosul. Aseaza pe un platou ingredientele pentru servire portionate cat pentru o imbucatura, si pune sosul la mijloc intr-un castronel.

Am descoperit ca acest mod de aranjare a legumelor si ingredientelor pe farfurie este de mare efect pentru cei mici. Pentru ei e important sa existe culoare si diversitate, iar faptul ca nu sunt amestecate intr-o salata ii ajuta sa indentifice ingredientele mai usor. In plus, mancatul cu mana e intotdeauna mai distractiv 🙂

Pateu de linte cu leurda

Ingrediente:

  • linte verde fiarta
  • coriandru
  • curry pudra
  • pasta de susan (tahini)
  • suc de lamaie
  • ulei de masline
  • o legatura leurda
  • sare

Pentru servire:

  • ridichi
  • salata verde
  • ceapa verde
  • otet cu plante aromatice

Mod de preparare:

Pentru genul asta de pasta imi place sa folosesc linte calduta pentru ca nu ma simt bine cand consum leguminoase reci. Deci daca ai lintea deja fiarta in frigider iti recomand sa o tragi la tigaie cu putin ulei de masline si condimente (curry, coriandru macinat), eventual o ceapa mica sau usturoi tocat. Eu am facut asta in noul meu wok usor din fonta de care sunt tare incantata pentru ca am scapat de teflon, dar si pentru ca e mult mai usor decat tigaia mea de 4 kile din fonta pe care o folosesc foarte rar din cauza asta. L-am luat de la Metro cu 90 lei, o investitie buna pentru o ustensila de bucatarie atat de importanta.

Am transferat apoi lintea in blender si am pasat impreuna cu leurda, suc de lamaie, pasta de susan si am completat cu condimente dupa gust (sare, piper, si mai mult curry sau fulgi de chilli).

Am servit cu chipsuri tortilla si salata proaspata de primavara fara ulei, doar cu otet din plante pentru a trezi la viata focul digestiv slabit de atata hrana gatita pe timpul iernii.

Recomand otetul din imagine nu pentru ca ar fi de slabire, ci pentru ca contine extracte din plante benefice sistemului digestiv si ficatului. Otetul in sine este un adjuvant digestiv pe care il recomand la mai toate atelierele, dar in forme artizanale, de fermentatie naturala (otet de mere, de fructe de padure, de catina, sau cu extracte din plante) si nu cel din comert obtinut prin diluarea cu apa a acidului acetic concentrat.  Gasesti pe internet sute de articole care ridica in slavi presupusa proprietate a otetului de a ajuta la slabire (celebra cura de slabire cu otet de mere), insa motivul pentru care il recomand este cu totul altul.
In momentul in care se face tranzitia catre o dieta mai “verde”, bogata in cruditati si verdeturi, multe persoane experimenteaza simtome neplacute, simptome ale unei digestii nesanatoase le spun eu.

 

 

 

Simptomele unei digestii nesanatoase

  • Balonare
  • Constipatie
  • Scaune moi
  • Gaze
  • Reflux gastro-esofagian
  • Dureri de stomac
  • Crampe

De ce? Pentru ca in timp s-a diminuat capacitatea stomacului de a digera corect alimente bogate in fibre insolubile si celuloza, asa cum sunt cruditatile si verdeturile. In ayurveda de spune ca s-a slabit focul digestiv. Acest lucru ii descurajeaza si ajung in cele din urma sa renunte la a mai consuma tocmai alimentele care le-ar imbunatati starea de sanatate. In plus, multi traiesc cu senzatia ca au reflux gastric si folosesc antiacide, al caror efect este tocmai acela de a reduce secretia gastrica, pe langa faptul ca le este recomandata evitarea legumelor si verdeturilor in stare proaspata. Observati deci cercul vicios in care se ajunge.

 

Paradoxul refluxului acid

Stomacul produce acid clorhidric si enzime care, impreuna cu contractiile musculare puternice ale peretelui gastric, digera alimentele transformandu-le intr-un fel de “supa” numita chim gastric. Acest chim ajunge la un anumit nivel de aciditate inainte de a putea trece in intestinul subtire. Cand digestia e lenta si alimentele raman in stomac prea mult timp, stomacul regusgiteaza o parte din ele in esofag, determinand senzatia de arsura. In concluzie, scaderea productiei de acid poate, paradoxal, sa creasca riscul de pirozis si reflux.

Foarte multe persoane sufera de hipoclorhidrie datorita alimentatiei deficitare (in general fast-food, alimente ultra procesate si consumul preponderent de mancare gatita), in plus odata cu inaintarea in varsta se reduce secretia de acid gastric  necesara pentru a digera corect alimentele. Deoarece simptomele se aseamana cu cele determinate de excesul de aciditate, apare tendinta de a fi tratate cu medicamente antisecretoare gastrice. Acest lucru duce evident la o adancire a problemei.

In plus, hiposecretia gastrica reduce capacitatea organismului de a extrage nutrientii din alimente. Suprimarea ei ulterioara si tamponarea cu antiacide agraveaza problema, ducand la malnutritie. Atat nivelurile scazute de acid, cat si medicamentele antisecretoare reduc sinteza la nivel gastric de factor intrinsec, necesar pentru absorbtia vitaminei B12.

Retineti deci ca folosirea fara un diagnostic corect a medicamentelor care reduc secretia gastrica acida poate afecta substantial nivelurile de nutrienti importanti din organism!

Cu totii ne dorim primavara sa consumam mai multe verde, mai lejer, sa renuntam la mancarurile grele de peste iarna, dar sa ne simtit in acelasi timp bine, fara simptome neplacute precum balonarea sau durerile de stomac.

Pe mine m-a ajutat mult consumul de otet ca o metoda simpla de a creste aciditatea gastrica. Cand am inceput sa adaug mai mult otet in salate am reusit in sfarsit sa devorez un bol plin de salata fara ca mai apoi sa ma simt ca un balon indopat cu baloti de paie. Atunci am inteles cum ar trebui defapt sa-mi fac salatele astfel incat sa ma pot bucura de ele si de efectele lor benefice.

Acum folosesc otetul astfel –  cate 1 lingurita dizolvata in apa, inaintea meselor principale, sau ca adaos in salate, supe, ciorbe.

Retetele taberei life balance Retreat – august 2016

Retetele taberei life balance Retreat – august 2016

[vc_row][vc_column width=”1/2″][vc_column_text]Postarea asta tine loc de mailul promis participantelor cu retetele pe care le-au degustat in fiecare zi de tabara.

Bauturi:

  • apa enzimatica catravete + lime + menta, portocale + zmeura + busuioc
  • suc de portocale cu patrunjel si roinita
  • ceai Yogi Feminine Balance infuzat la rece
  • limonada cu pudra de iarba de grau si spirulina
  • limonada cu ghimbir si miere
  • smoothie cu lapte de migdale, unt de cocos de la Republica BIO, cacao, cicoare, miere  si pudre de turmeric, ghimbir, scortisoara, coriandru, cardamon
  • lapte de migdale cu condimente, cicoare, turmeric si miere (vezi fiertura de condimente)
  • lapte de canepa cu miere, turmeric si uleiuri esentiale Young Living de lamaie si portocale
  • fiertura de condimente: bete de scortisoara, boabe de piper si ienibahar, pastai de cardamon, cuisoare, seminte de fenicul

Daca ai mai fost si altele, va rog fetelor sa-mi reamintiti : )

Mic dejun:

  • budinca de chia cu lapte de migdale, miere, vanilie si topping de zmeura, afine si seminte de canepa de la Canah
  • clatite fara gluten (ou de tara din Rasnov, faina din seminte de dovlac si faina de hrisca)
  • salata de patrunjel, marar, menta, valeriana, morcov ras, masline uscate, seminte uscate, sare, otet de fructe de padure + dressing de avocado, usturoi, lamaie, morcov, sare, nuci de Brazilia.
  • Branzica de caju cu castravete si marar – 2 cani de caju hidratat si spalat, pasat la blender cu o cana de apa, 1/2 cana fulgi de drojdie si sare pana rezulta o crema groasa. Se completeaza cu castravete cuburi si marar tocat. Atentie, asta e cantitatea pentru 2 boluri mari.
  • baza simpla de salata cu verdeturi + dressing de avocado in 4 variante cu uleiuri esentiale – baza de avocado, lamaie, apa, ulei de masline sis are + ulei esentiale de lime, grapefruit, portocale si nu mai stiu ca au fost prea multe! : ) Cel cu lime a iesit castigator.
  • Budinca de mei – mei hidratat peste noapte, spalat, fiert simplu cu apa + affine, seminte de canepa, crema cioco din avocado (avocado, cacao, apa, miere, ulei de cocos) + sos portocaliu cu uleiuri esentiale (dovleac copt, migdale, apa, miere, scortisoara, ulei essential de portocale)

Pranz si cina

  • bol cu urechi de lemn trase la tigaie cu usturoi si ulei de susan + tofu prajit (marinat in sos de soia si ulei de susan) + salata de morcov si dovlecei spirale
  • dovleac placintar si rosii umplute cu orez (orez integral, morcov, ceapa, nuci, seminte de dovleac, oregano, cimbru, sare)
  • cartofi copti simpli (sare si ulei adaugat dup ace au fost scosi din cuptor) + salata de patrunjel, valeriana, avocado, seminte de canepa, lamaie, ulei de floarea soarelui cu salvie, sare.
  • Paste din orez integral cu pesto de patrunjel si nuci
  • Gazpacho de rosii, ardei, castraveti, ceapa, usturoi, sare, ulei de masline, rosii uscate + ardei si avocado cuburi, patrunjel tocat ca topping
  • Ratatouille (ceapa, usturoi, vinete, ardei, dovlecel, ulei de masline) cu quinoa (quinoa fiarta simplu, sare, susan negru)
  • Supa crema de linte (linte hidratata, spalata de mai multe ori, ceapa + ulei aromat cu usturoi, curry picant, coriandru si chimion macinat, sare
  • Paste din orez integral cu pesto de patrunjel si nuci
  • Broccoli si conopida la abur, soba noodles de hrisca + sos picant de tahini, pasta miso, ghimbir, fulgi chilli, usturoi, apa, ulei de masline, sare
  • Salata de varza, morcov, ghimbir, ulei de susan, otet de cidru de mere, sare

[/vc_column_text][/vc_column][vc_column width=”1/2″][vc_single_image image=”845″ img_size=”medium” onclick=”img_link_large”][vc_single_image image=”830″ img_size=”medium” onclick=”img_link_large”][vc_single_image image=”818″ img_size=”medium” onclick=”img_link_large”][vc_single_image image=”802″ img_size=”medium” onclick=”img_link_large”][vc_single_image image=”799″ img_size=”medium” onclick=”img_link_large”][vc_single_image image=”849″ img_size=”medium” onclick=”img_link_large”][vc_single_image image=”824″ img_size=”medium” onclick=”img_link_large”][vc_single_image image=”865″ img_size=”medium” onclick=”img_link_large”][/vc_column][/vc_row][vc_row][vc_column][vc_single_image image=”866″ img_size=”full” alignment=”center” onclick=”img_link_large”][/vc_column][/vc_row][vc_row][vc_column][vc_column_text]

Mii de multumiri pentru aceste minunate fotografii si energia frumoasa pe care a adus-o cu ea in tabara, Andreei! Va invit sa intrati pe pagina ei de facebook Andreea Aron – Food Styling and Photography pentru a vedea lucrarile sale.

[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row]